Revine Balena Albastră. A fost arestat "creierul" jocului diabolic, în Rusia. Zece adolescente erau deja aproape de sinucidere, în momentul prinderii lui. Poliţia a oferit detalii teribile despre cel pe care îl consideră perpetuatorul unei nebunii despre care se credea că e dispărută.

Un tânăr rus în vârstă de 22 de ani se află sub investigație, după ce a fost acuzat că ar fi creierul din spatele jocului sinucigaș Balena Albastră. Nikita Nearonov a fost arestat pentru că ar fi racolat şi manipulat zece adolescente minore să participe în jocul mortal, operând din casa sa, din apropiere de Moscova, transmit Daily Mail și The Sun

Articolul continua dupa recomandari

Alți 40 de adolescenți făceau parte din grupul său de pe rețelele de socializare, iar anchetatorii încă încearcă să dea de urma potențialelor victime.

Balena Albastră presupune manipularea adolescenților vulnerabili, timp de 50 de zile, perioadă în care aceștia primesc mai multe sarcini pe care trebuie să le îndeplinească înainte de a se sinucide.

Nearonov a fost descris ca un expert în calculatoare, foarte deștept, care este de părerea că adolescenții sunt diabolici și că nu merită să trăiască, potrivit declarațiilor poliției. "Cantitatea enormă de material online pe care polițiștii le-au găsit nu lasă nicio urmă de îndoială că acest tânăr a fost implicat în toată treaba acasta și că a făcut-o cu un scop.",a declarat Dmitri Așarin, procuror general, citat de cotodianul.md.

În total, circa 20 de cazuri de sinucidere sunt asociate cu jocul malefic, dar politicienii și mass media cred că este vorba despre sute de astfel de cazuri. Printre victimele lui Neanorov se numără două copile din Ucraina, de 12 şi 13 ani, identificate de poliţie.

Ziarul de investigație Novaia Gazeta susține că marea parte din cei 130 de copii care s-au sinucis în Rusia, între noiembrie 2015 și aprilie 2016, erau membri ai unui grup de pe rețelele de socializare.

Poliția a mai publicat două imagini cu mesajele dintre Nearonov și o fată pe nume Kristina.

Polițiștii susțin că au mult mai mult material compromițător, pe care l-au obținut din computerele și telefoanele băiatului de 22 de ani și cele ale victimelor sale.