Regina-Mamă Elena s-a întors pentru veşnicie acasă. Ea a fost înmormântată în Necropola Regală de la Curtea de Argeş, lângă fiul ei Mihai. Pentru prima oară, după moarte, toţi regii şi reginele României sunt împreună. Momentul este o reparaţie istorică pe care România o datora familiei regale. Oameni din toată ţara au venit la Curtea de Argeş să se roage pentru regina uitată în exil. I-au aşezat în cale mii de flori albe şi s-au rugat ca sufletul ei să ajungă în lumină.

Vechea Catedrală ctitorită de Neagoe Basarab şi-a primit sâmbătă regina. Lăcaşul a devenit un simbol al Coroanei României, încă din vremea lui Carol I, care îl considera mai aproape de Cer. Patru înalţi ierarhi au oficiat slujba de înmormântare la care au asistat membri ai familiei regale a României. Toţi au purtat în piept o bucată de pânză gri, cu monograma Reginei-Mamă. Alături le-au stat câţiva invitaţi apropiaţi. Printre ei, şeful Casei Regale a Prinţului Charles.

Articolul continua dupa recomandari

În onoarea Reginei care a salvat vieţile a mii de evrei în vremea Holocaustului, preşedintele Israelului a trimis o scrisoare Majestăţii Sale Margareta. A exprimat recunoştinţa poporului său faţă de curajul Reginei Elena.

Sacrificiul şi iubirea faţă de unicul fiu i-au marcat Reginei Elena viaţa. Gestul ei protector, faţă de Regele Mihai, surprins într-o fotografie lângă trenul care avea să o ducă departe de România, e radiografia unei iubiri fără graniţe.

NICOLAE, strănepotul Reginei-Mamă Elena: Au împărţit durerea. Regina-Mamă Elena a fost chiar tot sprijinul pentru bunicul meu.

În curtea Catedralei Regale din Curtea de Argeş peste o mie de oameni s-au rugat ca sufletul Reginei Elena să ajungă în lumină. În cale i-au aşezat mii de flori albe, simbolul al bunătăţii şi purităţii.

”Am adus aceste flori albe tot in memoria ei, in amintirea ei pentru ca o respect foarte mult”, spune un adolescent.

Nepoatele Reginei-Mamă au fost primite în aplauze. Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, a fost şi el salutat de oamenii impresionaţi de destinul familiei Regale a României.

Regina-Elena s-a întors la ţară şi la Coroană după 70 de ani. Pentru cei care au aflat prea târziu despre Regina uitată este o lecţie care îşi cere dreptul în cărţile de istorie.

”Prezenta ei aici e o treaptă de normalitate, spre normalizarea lucrurilor. In primul rând, pentru reconcilierea cu trecutul”, spune un participant la funeralii.

Slujba de înmormântare a fost urmată de ceremonia de înhumare în noua Necropolă Regală. Pentru prima oară, toţi regii şi reginele României vor fi împreună, după moarte. Coborârea sicriului în Pridvor a fost precedată de 21 de salve şi de intonarea Imnului Naţional şi a Imnului Regal.

”Acum s-a terminat exilul cu adevarat. Şi e lângă fiu, pe veşnicie”, exclamă o participantă la funeralii.

La finalul ceremoniei, zeci de oameni s-au asezat la coada ca sa-i aduca flori albe si omagii Reginei-Mama Elena.