Referendum pentru familie. Sute de președinți de secții de votare pentru referendumul pentru familie, din 6 și 7 octombrie, și-au prezentat demisiile. Este vorba despre secții de votare din Timiș, Galați, Vrancea și Buzău.

Peste 120 de președinți de secții de votare din Galați au demisionat

Articolul continua dupa recomandari

Aproximativ 30% dintre președintii sectiilor de votare pentru referendum și-au dat demisiile. Aceștia ar putea fi sanctionați de către Autoritatea Electorală Permanentă, mai ales cei care în cererea de demisie nu și-au motivat aceasta decizie.

Potrivit președintelui BEJ Galași, Răzvan Dicu, președinții demisionari au fost înlocuiți printr-o nouă tragere la sorti.

Un sfert din preşedinţii de secţii de votare din Buzău au depus cereri de retragere

Mai mult de un sfert din preşedinţii de secţii de votare din judeţul Buzău, aleşi prin tragere la sorţi din corpul experţilor electorali, au depus cereri de retragere de la referendumul pentru familie din 6 și 7 octombrie.

Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Buzău, judecătorul Aurel Puşcă, 125 de preşedinţi dintr-un total de 426 au depus la BEJ cereri de retragere de la referendum.

Majoritatea au invocat motive medicale sau faptul că nu ştiau din timp când va avea loc referendumul şi au programate concedii ori evenimente importante în familie.

"La momentul actual toate secţiile au un preşedinte, însă suntem în situaţia ca anumiţi preşedinţi să se retragă din motive întemeiate. Unii spun că lucrează în week-end, alţii că au evenimente de genul nunţi, botezuri, alţii invocă motive medicale.

Practic, pe ei nu i-a întrebat nimeni dacă vor să fie preşedinţi, sunt trecuţi pe o listă veche şi de aici situaţia, cred eu. Nu cred că din motive ce ţin de latura financiară, oricum, e problema domniilor lor. La acest moment, în toate secţiile de votare din Buzău funcţiile de preşedinţi sunt ocupate", a declarat judecătorul Aurel Puşcă.

Conform sursei citate, în unele cazuri, după prima tragere la sorţi a unui preşedinte de secţie de votare a fost nevoie de o a doua şi chiar a treia tragere la sorţi, până când cel ales să fie de acord să ocupe funcţia.

În Timiş, aproximativ 150 de preşedinţi de secţii de votare pentru referendum s-au retras

Aproximativ 150 de persoane înscrise pentru postul de preşedinte al unei secţii de votare, în Timiş, s-au retras. Şeful Biroului Electoral Judeţean (BEJ) spune că numărul celor retraşi nu este unul îngrijorător.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Timiş, Titu Birceanu, a declarat că preşedinţii de secţii de votare la referendum 2018 au anunţat că nu mai doresc să ocupe aceste posturi.

"Sunt în judeţul Timiş aproximativ 150 de preşedinţi de secţii de votare care s-au retras fie pe motiv că deja şi-au făcut alte planuri pentru ziua de sâmbătă, fie pe motiv că două zile, cât durează votarea, e prea mult pentru ei.

Nu e o problemă, pentru că avem suficiente persoane în baza de date, de la scrutinele anterioare, mai ales că acum nu există postul de locţiitor al preşedintelui. 150 de persoane la peste 600 de secţii câte sunt în Timiş nu e un număr îngrijorător", a declarat Titu Birceanu.

În Vrancea, 80 de președinți s-au retras

În Vrancea, potrivit reprezentanţilor BEJ, circa 80 de persoane desemnate prin tragere la sorţi, în 30 septembrie, pentru a îndeplini funcţia de preşedinte de secţie de votare au anunţat refuzul de a prelua aceste atribuţii.

În judeţ sunt 358 de secţii de votare.

Marţi, au fost înlocuiţi circa 40 din cei care au refuzat, însă reprezentanţii BEJ spun şi din cei extraşi în cursul acestei zile sunt persoane care refuză şi vor trebui făcute alte extrageri.

"Unii invocă motive de sănătate, alţii motive religioase spunând că nu lucrează sâmbătă, alţii au evenimente programate ori concedii. Nici unul nu a invocat motivul banilor", au declarat reprezentanţii BEJ Vrancea.

Referendum pentru familie în 6 și 7 octombrie

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 6 şi 7 octombrie.

Alegătorii trebuie să răspundă la următoarea întrebare: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".

Participanții la referendum trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu".

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.