Alertă de gradul zero la Timişoara. Timp de 15 ore, poliţiştii şi jandarmii l-au căutat pe asasinul tinerei de 30 de ani, ucise lângă Gara de Nord. Anchetatorii au descoperit că bărbatul este un recidivist, condamnat în trecut chiar şi pentru viol. A fost prins char în timp ce încerca să fugă la Iaşi cu un tren. Femeia pe care a înjunghiat-o era fosta lui iubită, pe care o urmărea şi o ameninţa de aproape două luni. Dar la fel ca multe alte românce, tânăra a făcut greşeala de a nu-l denunţa.

Încătuşat după 15 de ore de căutări, bărbatul a recunoscut crima. Anchetatorilor le-a povestit pas cu pas cum a premeditat atacul.

Articolul continua dupa recomandari

”Am fost gelos”, a spus individul.

”M-a sunat ca să aud cum face dragoste”

Mihaela îl părăsise de două luni. Iar de atunci ar fi fost urmărită şi ameninţată. Marți, într-o criză de gelozie, tânărul de 30 de ani a ucis-o cu mai multe lovituri de cuţit.

"M-a sunat la telefon ca să aud cum face dragoste cu băiatul din depou", spune criminalul.

Diana Gîtan, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş: Suspectul a premeditat fapta, venind în cursul dimineţii din Cluj. S-a înarmat cu un cuţit, după care a urmărit victima pe parcursul mai multor ore de serviciu, pândind-o apoi în faţa locuinţei

Atacul a avut loc în apropierea Gării de Nord din Timişoara, chiar în faţa blocului în care tânăra mamă locuia.

Recidivistul a ucis-o pe tânără de faţă cu doi martori

Era angajata unei firme care face curăţenie în trenuri. Doi vecini au fost martorii scenelor sângeroase. Şi nu au putut face nimic.

Paula Toader, martor: Noi am stat de vorbă, vorbeam despre el, şi odată mă uit încolo, la stradă. Era lângă noi, la un metru. A venit, a scos cuţitul din haină şi a înjunghiat-o de faţă cu mine şi colegul meu. A fugit imediat cu cuţitul, a rămas cuţitul la el în mână

Marţi dimineaţă, înainte de tragicul eveniment, femeia s-a întâlnit pe peronul gării cu doi poliţişti.

Le-a povestit faptul că fostul său iubit o caută pentru a se împăca, dar ea nu mai doreşte.

Oamenii legii au îndrumat-o să depună o plângere dacă se simte cumva în pericol, însă aceasta a refuzat.

Tânăra ucisă la Timişoara avea patru copii 

Suspectul a fost prins într-un tren care urma să plece la Iaşi. Este un recidivist cu un trecut înfiorător.

În 2005, a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce a violat o fetiţă de 13 ani, dintr-un centru de plasament din Suceava. Şi cu femeia pe care a ucis-o avea o fetiţă trei ani. 

Paula Toader, martor: Mi-a zis că e agresiv, că a bătut-o, acum o lună a plecat de la el, o lăsat-o săraca şi gravidă, ea a pierdut copilul

Patru copii au rămas acum orfani de mamă. Ceilalţi trei fraţi sunt dintr-o altă relaţie a femeii.

Crima a avut loc la câteva zile după ce, într-un magazin din Bucureşti, o altă mamă a fost înjunghiată de fostul iubit, tot din gelozie. Victima este în comă, iar medicii nu pot spune dacă va supravieţui.