Epidemia de coronavirus s-a răspândit pe toate continentele, mai puţin Antarctica. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate primele cazuri în mai multe state europene, inclusiv România, dar şi în Brazilia sau Pakistan. În Europa, situaţia cea mai alarmantă rămâne în Italia, acolo unde numărul de cazuri a depăşit 450, iar 12 victime au decedat. Salvarea ar putea veni însă din Statele Unite. Donald Trump a anunţat că oamenii de ştiinţă sunt tot mai aproape de realizarea unui vaccin.

Donald Trump, președintele SUA - Se fac progrese în realizarea vaccinului. Am vorbit cu doctorii şi sunt încrezători că este ceva ce putem dezvolta destul de rapid, un vaccin pentru viitor.

Articolul continua dupa recomandari

Anunţul optimist al liderului de la Casa Albă a fost temperat de specialişti.

Anthony Fauci, imunolog - Nu ne putem baza pe un vaccin în următoarele câteva luni, poate chiar un an.

Statele Unite nu vor impune la acest moment restricţii de călătorie pentru Coreea de Sud şi Italia, state în care virusul ucigaş continuă să se extindă cu rapiditate.

Numărul de decese din Italia a crescut la 12, iar cel al infecţiilor a urcat la 456. Au fost înregistrate primele cazuri în trei noi regiuni: Apulia, Toscana şi Marche. Situaţia cea mai gravă rămâne însă în Lombardia, acolo unde numărul pacienţilor a crescut la 305.

Guvernatorul regiunii a luat decizia de a se auto-izola în propria locuinţa după ce un colaborator şi prieten apropiat al său a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Attilio Fontana, guvernator Lombardia - Niciunul dintre angajaţi nu a fost infectat. Pentru două săptămâni mă voi autoizola şi voi continua să port mască.

În total, 12 oraşe rămân închise pentru a preveni răspândirea virusului.

În Casalpusterlengo, în zona zero a epidemiei, instituţiile publice, teatrele şi muzeele s-au închis. Oamenii abia dacă mai ies din case.

Virusul nu iartă pe nimeni. Cel puţin opt copii, printre care unul de doar 4 ani au fost infectaţi. O femeie din Piacenza testată pozitiv cu coronavirus a născut însă un bebeluş perfect sănătos.

De Italia, se leagă primele cazuri de coronavirus în mai multe ţări europene. Pacienţii infectaţi în Peninsulă au adus virusul în Austria, Croaţia, Elveţia, Grecia, Macedonia de Nord şi România.

Au fost raportate primele cazuri şi în Norvegia şi Georgia. Aici însă este vorba de cetăţeni care au călătorit în China, respectiv Iran.

Un nou focar a izbucnit şi în Germania, iar zeci de oameni sunt testaţi 

Jens Spahn, Ministrul Sănătăţii din Germania - Ne aflăm la începutul unei noi epidemii în Germania. De această dată, lanţul de infecţii este parţial nedetectabil.

Panică este şi în Marea Britanie. În cel mai important district financiar din Londra, Canary Wharf, un bărbat a fost surprins în timp ce se prăbuseşte la pământ după ce tuseşte. Pe imagini se poate vedea cum oamenii fug cât mai departe de individ, în timp ce doar un paznic pare să îşi facă curaj să se apropie de bărbat.

Mai multe companii londoneze le-au cerut angajaţilor să lucreze de acasă şi mai multe instituţii de învătământ au fost închise. Printre acestea se numără şi şcoala unde învaţă prinţul George şi prinţesa Charlotte.

În Franţa, ultima zi a carnavalului de la Nisa a fost anulată după ce a fost raportat un prim deces al unui cetăţean francez infectat.

Virusul a ajuns în premieră şi pe continentul sud-american de un cetăţean din Brazilia, întors din Italia. Aici, carnavalul nu a fost însă închis.

Pentru a doua zi consecutiv numărul de cazuri de coronavirus din lume le-a depăşit pe cele din China. Criza ia amploare în Coreea de Sud, unde sunt aproape 1.600 de pacienţi, dintre care peste 600 confirmaţi în ultimele 48 de ore.