Polițiștii din Vaslui caută un copil, de 15 ani, care a fost răpit din autoturismul tatălui său, după ce acesta din urmă a fost lovit, de către două persoane necunoscute.

Polițiștii au fost sesizați de tatăl minorului despre faptul ca , în timp ce se afla în autoturism, oprit la o trecere pentru pietoni, un bărbat necunoscut l-a lovit, iar un alt bărbat a tras copilul din mașină, după care au fugit, într-o direcție necunoscută.

Articolul continua dupa recomandari

Polițiștii au demarat imediat căutările, minorul fiind dat în urmărire și în consemn la frontieră.

Băiatul se numeşte Ţibuliac Mădălin Giuliano, are 15 ani și următoarele semnalmente: 1,65 m. înălțime, greutate aproximativă - 60 kg, păr negru, tuns scurt, ochi căprui.

La momentul dispariției, era îmbrăcat cu pantaloni scurţi, de culoare deschisă, tricou de culoare deschisă, patofi sport de culoare albă.

Din primele verificări a rezultat faptul că este posibil să se afle în compania mamei sale, cetăţean român, cu domiciliul în străinătate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Persoanele care pot oferi informații, care să conducă la depistarea băiatului, sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112, să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție, sau să lase un mesaj pe pagina de Facebook Observator.