Protest faţă de Guvernul Dăncilă, anunţat pentru vineri în Piaţa Victoriei din Capitală. „Cerem demisia incompetentei Viorica Dăncilă!” este mesajul postat pe Facebook de iniţiatorii mitingului.

Un protest faţă de actualul Guvern este anunţat pentru vineri seară, în Piaţa Victoriei din Capitală. Oamenii cer demisia premierului Viorica Dăncilă, mitingul din Bucureşti fiind anunţat la scurt timp după declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea.

Articolul continua dupa recomandari

Protestul ar urma să aibă loc în seara de vineri, de la ora 19.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea. Şeful statului a invocat disputa Guvern - BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.

„Retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost învestit. Au trecut trei luni, după care pot să trag o concluzie - doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României”, a spus Iohannis.

În replică, deputatul PSD Florin Iordache a declarat că preşedintele Klaus Iohannis e în campanie electorală şi că orice cetăţean poate cere orice, dar Guvernul poate fi demis doar de Parlament. Iordache a susţinut că preşedintele este deranjat de succesul vizitei premierului Viorica Dăncilă în Israel.

Sursa: News.ro