Criza din Sănătate se prelungeşte. Deşi, Guvernul a anunţat aseară, după discuţii maraton cu sindicatele, că va schimba legea salarizării, un protest a reizbucnit la Iaşi. Angajaţii spitalelor au primit promisiuni că banii pe care i-au pierdut din cauza sporurilor tăiate vor fi recuperaţi.

La Oradea, activitatea Spitalului de Urgenţă, care deserverşte aproape o jumătate de milion de persoane, a fost la un pas să fie paralizată. 41 de medici de la Urgenţe, în frunte cu şeful de secţie, şi-au dat demisia, după reducerea sporurilor. La Bucureşti, ameninţat cu greva generală în Sănătate, Guvernul a anunţat aseară măsuri negociate cu sindicatele. 

Articolul continua dupa recomandari

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: "Una dintre masurile importante este scoaterea gărzilor efectuate de medici şi asistente in afara plafonului de 30 la sută pentru sporuri."

Protestul de la Oradea le-a arătat guvernanţilor că în ţară legea a fost aplicată cu măsuri diferite. 

Medicii de la Oradea au anunţat astăzi că îşi retrag demisiile. 

Adrian Borcea, şef UPU Spitalul de Urgenţă Oradea: "Am conenit ca toti asistentii din spital sa primeasca sporul minim printr-un fond de stimunete pe care spitalul il va aloca in acest scop."

Un alt protest, s-a reaprins însă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Asistenţii Secţiei de Anatomie Patologică sunt revoltaţi că veniturile lor au scăzut şi cu 1600 de lei, deşi lucrează în condiţii periculoase. 

Lica Gabriela, lider sindical: "În momentul când li s-au făcut transferurile de la angajator la angajat, nu li s-a dat acea mărire de 25%, considerând că se depăşeşte grila existentă. La noi a scăzut şi baza, şi sporul."

Modificările salariale aplicate în sănătate au făcut ca un asistent medical să primească pentru luna martie mai puţin chiar şi cu 1200 de lei faţă de februarie, iar unui infirmier să-i scadă venitul cu până la 500 de lei. 

După negocierile de la Guvern, salaril unui asistent va fi cuprins între 2500 şi 4000 de lei, iar al unui infirmier va putea ajunge până la 2800 de lei. La aceste sume se adaugă sporurile care pot ajunge la 100% în cazul angajaţilor care lucrează în urgenţe sau în secţii unde condiţiile sunt periculoase. 

Viorel Rotilă, negociator Federaţia Solidaritatea Sanitară: "In mod evident, ele nu vor satisface toate asteptarile tuturor categoriilor de salariati, unele ramase ca nemultumiri poate se vor rezolva in viitor."

Sindicatele au renunţat la greva generală anunţată pentru 11 mai, iar Guvernul a promis plăţi compensatorii pentru toţi angajaţii din sănătate care au pierdut bani.