Liviu Gavrilescu, profesor universitar la Universitatea de Nord şi fost consilier al prefectului din Maramureş, a fost găsit mort în această dimineață.

Surse citate de presa locală susţin că profesorul ar fi fost ucis noaptea trecută, în urma unui scandal domestic.

Articolul continua dupa recomandari

Primul suspect este chiar fiul bărbatului, însă informația nu a fost confirmată oficial.

„A fost sesizată poliția în această dimineață cu privire la decesul unei persoane. S-a costituit o echipă complexă de cercetare și se desfășoară veificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș”, a precizat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș.

Persoana decedată a fost transportată la spital pentru efectuarea necropsiei.

„Am fost sesizați cu privire la infracțiunea de omor. Colegul nostru se află acum la fața locului împreună cu o echipă de criminaliști de la IPJ Maramureș”, a declarat pentru axanews.ro, Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

vasiledale.ro scrie că fiul bărbatului a dispărut fără urmă, în acest moment fiind căutat de poliţişti. De asemenea, tânărul este dat în urmărire generală.