Procurorul Vasilescu Mihai Laurenţiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a fost oprit în trafic de 2 poliţişti de la rutieră, care i-au adus la cunoştinţă faptul că a depăşit limita de viteză legală şi are ITP-ul maşinii expirat.

Poliţiştii nu au luat în considerare apelul la colegialitate lansat de acesta şi l-au amendat pentru depăşirea vitezei şi ITP-u expirat cu 2175 de lei, reţinându-i plăcuţele şi certificatul de înmatriculare ale maşinii.

Articolul continua dupa recomandari

Procurorul nu a primit dreptul de a mai conduce maşina, aşa că a trebuit să aştepte sosirea unui coleg care să-l transporte la Slobozia, dar nu a lăsat lucrurile aşa.

"Vă avertizez că sunt în timpul serviciului şi deja mă reţineţi foarte mult. Abia ce am făcut dreapta, este un abuz, mă voi şi sesiza dacă este necesar, să-mi arătaţi şi mie acea înregistrare, pentru că este imposibil să am acea viteză imediat după ce am făcut dreapta. Deci faceţi un abuz contra unui procuror şi va ieşi un scandal foarte mare", a declarat procurorul.

"Nu vă intimidăm, domnule procuror, dacă suntem pe linie dreaptă aici şi dumneavoastră ziceţi că aţi făcut dreapta, e problema dumneavoastră. Ştiţi care este problema, trebuie să vă aduc la cunoştinţă şi faptul că aveţi Inspecţia Tehnică Periodică expirată. Asta este realitatea, noi luam doar măsurile legale. Vă rog să fiţi civilizat şi să vorbiţi frumos. Sancţiunea o să fie cu reţinerea certificatului de înmatriculare", au precizat politistii.

El i-a amendat pe cei doi poliţişti care l-au oprit cu câte 5.000 de lei fiecare, considerând că a fost victima unui abuz din partea celor doi şi mai mult decât atât, aflându-se în timpul serviciului, a fost impiedicat să-şi îndeplinească datoria.