Primul român cu coronavirus lucra la bucătărie, pe Diamond Princess. Colegii lui au filmat un dans de încurajare care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Primul român cu coronavirus a fost depistat pozitiv pe nava de croazieră din Japonia unde mii de oameni sunt captivi! Bărbatul e din Argeş şi este bucătar pe vasul Diamond Princess, aflat de peste zece zile în carantină. 

Articolul continua dupa recomandari

200 de oameni s-au îmbolnăvit până acum. Românul a fost transferat astăzi la spital. Pe apă au rămas izolaţi peste trei mii de turişti şi angajaţi, inclusiv alţi 16 români. 

Colegii românului care lucrează în bucătăria casului de croazieră au filmat un dans şi l-au postat pe twitter, însoţit de mesajul: "Cu toţii ştim că ne confruntăm cu o criză aici pe Diamond Princess din cauza coronavirusului, dar, hei, încă reuşim să zâmbim, să râdem şi să dansăm. Familiile noastre şi prietenii să ştie că suntem bine aici şi vom rămâne înpreună până când carantina va lua sfârşit."