Primele imagini de la locul unde a fost găsită Adriana, fetiţa de 11 ani ucisă în Dâmboviţa, sunt teribile. Fratele mai mare al copilei era de faţă când a fost descoperit cadavrul ei.

Imagini cutremurătoare surprinse duminică după-amiază la Gura Şuţii, în Dâmboviţa, la câteva minute după ce Mihaela Adriana Fieraru a fost găsită fără viaţă, în tufişuri, pe marginea unui drum agricol de lângă comuna dâmboviţeană. Mai multe rude ale fetiţei, între care şi fratele ei mai mare, au fost de faţă.

Articolul continua dupa recomandari

Acesta a început să plângă şi să-i acuze pe poliţişti că nu au vrut să caute în acea locaţie cu o seară înainte.

Fetița dispărută în Dâmbovița a fost ucisă

Adriana a fost găsită moartă într-o zonă cu tufișuri de pe raza comunei Produlești, din Dâmboviţa. Surse din anchetă spun că ar fi vorba despre crimă, iar principalul suspect este un olandez.

Mihaela-Adriana Fieraru ar fi prezentat pe corp urme de violență. Surse din anchetă spun că există suspiciunea ca victima să fi fost bătută și abuzată sexual.

Fetiţa de 11 ani dispăruse vineri, în Dâmboviţa, la finalul cursurilor. Fata a plecat de la şcoală şi nu a mai fost văzută de atunci. Ea a fost căutată de peste 200 de persoane, poliţişti, pompieri, jandarmi şi localnici. De asemenea, au fost folosite drone şi un elicopter în operațiune.