Primele imagini de la accidentul în care încă un român a murit pe o şosea din Ungaria. Camioneta condusă de el s-a izbit de un TIR şi şoferul a rămas încarcerat. Poliţia maghiară a anunţat accidentul, fără să facă publică identitatea victimei.

Articolul continua dupa recomandari

Mai mulţi şoferi români care au trecut prin zonă au postat mesaje în care confirmau că maşina era înmatriculată în Timişoara. Unii chiar l-au recunoscut pe şofer.

Poliţia maghiară, prin vocea purtătorului de cuvânt Attila Csampai, a anunţat că pe M5, la 31 de km de Budapesta, pe sensul de mers spre capitala Ungariei, o camionetă a intrat într-un camion de mare tonaj. "Şoferul a fost scos din cabină de echipele de descarcerare, fiind deja mort la momentul intervenţiei.", se arată în declaraţie.

Marţi, 9 români au pierit pe o şosea din Ungaria, după ce microbuzul în care călătoreau s-a izbit frontal cu un TIR plin cu Nisip. Şoferul microbuzului făcea live pe facebook în momentul impactului.