Incendiu devastator la Primăria din Fitioneşti, judeţul Vrancea. Acoperişul s-a prăbuşit în urma flăcărilor violente care au cuprins clădirea, iar angajaţii au fost evacuaţi de urgenţă.

Clădirea Căminului Cultural din localitatea Fitioneşti, judeţul Vrancea, în care funcţionează Primăria, a fost cuprinsă, de un incendiu violent izbucnit la acoperiş, care s-a prăbuşit în cele din urmă.

Articolul continua dupa recomandari

Angajaţii Primăriei au fost evacuaţi de urgenţă. Potrivit edilului comunei Fitioneşti, Iordache Cazacu, angajaţii nu sunt răniţi, însă toată arhiva Primăriei se află în clădire şi cel mai probabil nu va putea fi recuperat nimic.

"A luat foc Primăria. Toţi oamenii au fost evacuaţi, a ars acoperişul, arde în continuu, e foarte grav, s-a întins tot podul, deja acoperişul a ars şi se prăbuşeşte. Arde tot şi arhivă şi tot, am mai luat noi câte ceva, ce am putut înainte să se extindă, însă nu am putut face prea multe", a declarat primarul comunei Fitioneşti, Iordache Cazacu.

Pompierii ar fi ajuns cu întârziere la incendiu, acuză primarul din Fiţioneşti.

"E zăpadă de circa 10-15 centimetri, dar s-a făcut pârtie, nu ştiu de ce au ajuns aşa de greu. La început am acţionat noi cu voluntarii, dar acum acţionează pompierii", a mai spus Cazacu.

Sursa: News.ro