Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat sâmbătă, prin intermediul unui site de socializare, că o nouă avarie s-a produs la sistemul de termoficare şi că bănuieşte că avaria are la bază un şantaj politic dezvoltat împotriva bucureştenilor.

Edilul susţine că sistemul de termoficare a cedat în Sectoarele 2 şi 3, după ce "Elcen, instituţie în subordinea Guvernului PNL, a “greşit” cu 20 de grade mai mult temperatura la livrarea agentului termic".

Articolul continua dupa recomandari

Din acest motiv, mii de bucureşteni din sute de blocuri din sectoarele amintite au probleme în a primi alimentare cu apă caldă şi căldură.

"Vom depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezintă infrastructura critică şi trebuie asigurată continuitatea, conform legii. Nu credem în varianta unei erori tehnice. Diferenţa de temperatură este mult prea mare, iar tehnicienii care au făcut manevrele ştiau că vor provoca o mare avarie. Acest sabotaj vine la două zile după ce ministrul PNL al Economiei a declarat că lucrează la o lege prin care Primăriei Capitalei să i se interzică plata subvenţiei pentru agentul termic, cu excepţia unui număr mic de persoane. Asta înseamnă facturi enorme pentru cetăţeni. Pe acest subiect voi reveni cu detalii zilele urmatoare", a fost mesajul transmis de Gabriela Firea.

Edilul dă asigurări că "toate echipele Companiei Termoenergetica sunt în teren pentru a efectua manevrele de izolare a zonei afectate. Angajaţii CMTEB fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt".