Primul val de ninsori pe 2019 a ajuns încă de noaptea trecută şi în sudul ţării. În cea mai mare comună din România, Poiana Mare, judeţul Dolj, ninge abundent, stratul de zăpadă măsurând deja 10 centimetri.

"Ninge ca în poveşti. Este prima zăpadă din acest an. De dimineaţă a fost şi viscol, iar stratul de zăpadă depăşeşte 8..10 centimetri", ne-a scris un cititor.

Articolul continua dupa recomandari

Ger în România, temperaturi de până la -16 grade Celsius

Gerul extrem şi ninsorile puternice au cuprins aproape toată ţara. Este al patrulea episod de iarnă adevărată. În nord a nins atât de mult în ultimele zile, încât mai mulţi copaci au cedat sub greutatea zăpezii.

Un brad s-a prăbuşit pe drumul care leagă Baia Mare de staţiunea Izvoare, la doar câţiva metri în faţa unei maşini.

Iar veştile nu sunt tocmai bune. 

Meteorologii spun că ger va fi şi mâine, iar temperaturile vor ajunge la -16 grade. Abia spre mijlocul săptămânii se mai încălzeşte, iar atunci vom avea valori cu plus, dar numai pe litoral.

Începând de joi însă, un nou val de ninsori va cuprinde din nou întreaga ţară.