Un preot din Constanţa, în vârstă de 32 de ani, este acuzat de soţia sa că ar fi instalat camere de supraveghere în baie pentru a o urmări pe sora ei, o fată de numai 16 ani.

Mai mult, femeia spune că preotul ar fi păstrat imaginile în telefon şi în laptop.

Articolul continua dupa recomandari

Aceasta le-a copiat pentru a le pune la dispoziţia anchetatorilor.

Pe numele preotului, părinţii preotesei au depus o plângere la DIICOT Constanţa pentru pornografie infantilă.

Preotul şi soţia sa sunt în proces de divorţ, iar de curând, femeia a aflat că sora ei, de 16 ani, a fost filmată în ipostaze indecente de soţul ei, cu o cameră de supraveghere ascunsă în baie.

Femeia a povestit, reporterilor Observator, că totul a început în urmă cu aproximativ 3-4 ani cu infidelitatea preotului, iar apoi a continuat cu violenţă fizică.

În acel moment a decis să divorţeze de acesta.

Descoperirile halucinante despre soţul ei nu s-au oprit acolo, astfel că femeia a observat cum o privea soţul ei pe sora ei de 16 ani, care locuia împreună cu ei.

În scurt timp, preoteasa a descoperit o cameră de supraveghere ascunsă în baie, dar şi mai multe clipuri video în laptop-ul şi telefonul preotului în care sora ei apare în iposteze intime.

Drept urmare, femeia, împreună cu părinţii ei, au depus o plângere la DIICOT împotriva preotului din Constanţa.