Preotul din Constanţa, acuzat de pornografie infantilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Ancheta procurorilor DIICOT scoate la iveală noi informaţii îngrozitoare. Fetiţa de 13 ani din Iaşi nu ar fi fost singura victimă a bărbatului care slujea în biserica de la malul mării. Alţi doi copii ar fi fost ademeniţi de bărbatul de 44 de ani. Printre ei, şi băieţi. Preotul avea o listă cu conturile de instagram ale victimelor sale, pe care o ascundea chiar în altarul bisericii.

Preotul de 44 de ani şi-a petrecut prima noapte în spatele gratiilor. Astăzi, a ajuns încătuşat la sediul DIICOT Iaşi, fără hainele preoţeşti. Potrivit unor surse, Gheorghe Daniel Rece a refuzat să dea explicaţii în faţa anchetatorilor.   

Articolul continua dupa recomandari

Preotul nu ar fi recunoscut fapta la audieri. Cu toate acestea, anchetatorii au exins cercetările. Se pare că ar mai fi vorba de cel puţin alte două victime, de asemenea minore.

Bărbatul de 44 de ani ar fi încercat să ademenească şi băieţi minori. Anchetatorii au descoperit că, pe internet, preotul pretindea că este de acceaşi vârstă cu ei şi le cerea imagini obscene. 

Unei adolescente de 15 ani i-ar fi spus că o va ajuta să îşi înceapă viaţa sexuală. Nimeni nu a sesizat pornirile pedofile până când asistenta maternală care o creştea pe fetiţa din Iaşi a alertat autorităţile. 

Femeia spune că "într-o lună de zile, aşa, a început să fie foarte... Nu mă mai înţelegeam cu dânsa. Eu cred că de când a dat de acel om. A zis că vine cu o maşină, să o ia, să o ducă la hotel".

Ancheta scoate la iveală alte detalii tulburătoare. Preotul îşi ascundea secretele chiar în biserica din satul Coroana, unde slujea de 13 ani. În altar, pe calendarul ortodox, erau notate conturile de instagram ale victimelor sale. 

Localnicii sunt îngroziţi, iar unul dintre ei spune că "ştiu că preotul are un băieţel. Mâ gândesc să nu fi intrat pe profilul lui şi să fi vorbit cu fete şi băieţi".

Bărbatul acuzat de pornografie infantilă are un băiat de aceeaşi vârştă cu cea a copiilor pe care îi ademenea şi şantaja. Credincioşi din tot judeţul Constanţa veneau la el.

Gheorghe Moldovan, primar Albeşti: Unele femei de aici spuneau că au avut în urma citirii de rugăciuni de către el, au rămas chiar însărcinate şi au făcut copii. Şi atunci avea, se zicea aşa, o aură de binefăcător

Fetiţa din Iaşi se află într-un centru de plasament şi este consiliată psihologic. Asistenta maternală nu mai doreşte să o crească. 

Monica Dobrea, psiholog: Vorbim despre o nevoie exagerată de a fi protajată. De aici şi nevoia şi orientarea către un bărbat cu o vârstă mai înaintată. Şi de asemenea, putem vorbi despre faptul că ar exista o modalitate de a ţine persoana respectivă lângă ea, oferindu-i trupul

Anual, zeci de copii cad în capcanele unor necunoscuţi, pe reţelele de socializare. Psihologii spun că perioada adolescenţei este critică. Părinţii pot preveni însă astfel de abuzuri printr-o comunicare eficientă cu copiii.