O singură plajă pentru persoanele cu dizabilităţi avem pe litoralul românesc. Iar de ea se bucură turiştii fără probleme de sănătate şi fără bun simţ. Oamenii ignoră afişele de la intrare, dau petreceri pe nisip şi ocupă singurul ponton dedicat copiilor cu nevoi speciale.

Turiştii au dat petrecere pe singura plajă de pe litoral dedicată persoanelor cu dizabilităţi. Bărbaţii beau bere şi ascultă muzică, deşi, la câţiva paşi de ei, un indicator pe care l-au ignorat şi care interzice toate aceste lucruri. Iar pe administratorul plajei, l-au luat în râs.  

Articolul continua dupa recomandari

Adrian Gemănaru - administrator plaja:
Că este o plajă terapeutică şi medicul lor, din zona în care se află, le-a prescris tratament cu bere. E evident că este un raspuns sarcastic.

Zona nu este însă păzită, aşa că pe plaja prevăzută cu dotări speciale, din zona Cazinoului Mamaia, dau buzna toţi turiştii. Ieri, trei bărbaţi şi o femeie au blocat un ponton plutitor special amenajat pentru copiii cu nevoi speciale. Pontonul era ocupat şi astăzi. 

Raţionamentul oamenilor este acelaşi ca şi în cazul locurilor de parcare rezervate persoanelor cu handicap: dacă sunt libere, li se cuvin. 

Adrian Gemănaru - administrator plaja:
Oamenii trebuie să înţeleagă că este o plajă specială, o plajă destinată pesoanelor cu nevoi speciale, în care aceştia, pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi, au posibilitatea să vină la mare şi să se bucure de ea.

Poliția Locală s-a autosesizat în acest caz şi a anunţat că va face verificări în zonă. Iar cei care încalcă legea vor fi sancţionaţi contravenţional. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook