Posibilă crimă urmată de sinucidere la Oraviţa. Se pare că poliţistul de Frontieră găsit mort în casă mai întâi şi-ar fi omorât iubita, apoi s-ar fi sinucis.

Apar noi informaţii în cazul poliţistului găsit mort în casă, la Oraviţa, împreună cu iubita lui, de asemenea, decedată.

Articolul continua dupa recomandari

Se pare că bărbatul de 37 de ani şi-ar fi înjunghiat iubita în inimă, după care şi-ar fi pus capăt zilelor. 

Nenorocirea anunţată la 112 de mama poliţistului

Cei doi tineri locuiau într-un apartament din blocul ANL din Oravița, fiind găsiți decedați în această dimineață. Alarma a fost dată de mama bărbatului, care s-a speriat pentru că fiul ei de 37 de ani nu răspundea la telefon și nici la ușă.

În acest caz nu a fost folosită arma polițistului, pistolul său aflându-se la sediul din OravițaVezi 2 imagini în Galerie

Primii care au intervenit au fost pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după apelul la 112 făcut la ora 8.48, cu scopul de a debloca ușa. Odată cu descoperirea șocantă, locuința, dar și intrarea în bloc au fost izolate, iar la fața locului sunt așteptați să ajungă anchetatorii.

„Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un polițist de la Poliția Transporturi Oravița este găsit în locuință decedat. În locuință a fost găsită și concubina acestuia (35 de ani), de asemenea decedată. În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt, a împrejurărilor în care au decedat cele două persoane”, a transmis Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene.

În acest caz nu a fost folosită arma polițistului, pistolul său aflându-se la sediul din Oravița.

În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt, a împrejurărilor în care au decedat cele două persoane.