Cazul fetei de 12 ani din Sălaj, care şi-a pierdut viaţa după ce a căzut dintr-un microbuz plin până la refuz, arată neglijenţă şi nepăsare faţă de siguranţa călătorilor. Poliţiştii au făcut razii pe şosele. Nu a durat mult până să găsească tot felul de nereguli. Asta pentru că şoferii de microbuze nu au avut nicio problemă să ia pasageri în picioare, deşi acest lucru este interzis.

Cel puţin cinci, şase persoane în picioare, pe culoarul dintre scaune. Aşa se mergea cu microbuzul pe drumurile din Sălaj, spun oamenii.

Articolul continua dupa recomandari

Primele cercetări arată că şoferul microbuzului nu a închis bine uşile înainte să plece din staţie. De pe o banchetă improvizată, când uşa din spate s-a deschis, fata a căzut pe şosea. Impactul a fost fatal.

Ca să ajungă la şcoală, zeci de copii din apropierea oraşului Zalău făceau naveta zilnic cu microbuzul respectiv. Autovehiculul aparţine unei firme private de transport, care în 2016 a avut o altă maşină implicată într-un accident de cod roşu, cu 16 victime.

Condiţiile în care sunt duşi oamenii au fost verificate de poliţişti pe mai multe şosele din ţară. 

În Argeş, imediat, şoferii s-au atenţionat unii pe alţii. Avertizările nu au ajuns la toate lumea. Agenţii de la Rutieră au oprit vehicule care aveau mai mulţi pasageri decât capacitatea. 

În judeţul Braşov, astfel de controale se fac săptămânal, spun poliţiştii. În Suceava şi Prahova s-a circulat regulamentar. Dar, nu e tot timpul aşa, spun călătorii.