Momente complicate pentru polițiști, în seara de Înviere, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al agenţilor rutieri și a fugit cu mașina până în curtea locuinței din satul Zaharești, comuna Stroiești. 

Polițiștii au fost atacați cu obiecte contondente, asupra lor fiind aruncate inclusiv topoare. 

Articolul continua dupa recomandari

La fața locului au ajuns și luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS), care au intervenit în cele din urmă în forță. 

Polițistul criminalist Bogdan Bănică, din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, și liderul Sindicatului de poliție Decus, a fost la fața locului și a descris scene de coșmar.

"După injurii și amenințări și fiind vizibil sub influența alcoolului, acesta a trecut și la fapte, începând sa arunce cu bucăți de fier, pietre, topoare și ce mai avea la îndemână în direcția polițiștilor, cu scopul evident de a le produce vătămări corporale. Colegii de la SAS veniți în sprijin au reușit imobilizarea șoferului, nu înainte de a le flutura și lor câteva toporiști și ciocane pe la urechi, fiind nevoiți să facă uz de armamentul din dotare.

Noroc de ei, de altfel cine știe ce polițist mai îngropam poimâine cu onoruri militare și avansat subinspector postmortem... Și în timp ce doamna ministru nu înțelege de ce ne sunt necesare acele camere video-personale (bodycam), suntem nevoiți, iată, să ne protejăm în fața instanței cu mijloace proprii de înregistrare. Halal! Felicitări colegilor pentru modul exemplar de intervenție!", a scris poliţistul criminalist pe Facebook.

Poliţiştii au intervenit, sâmbătă, la 2.773 de evenimente

Poliţiştii au intervenit, sâmbătă, la 2.773 de evenimente, pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine liniştea şi ordinea publică. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.263, au fost sesizate prin 112.

Poliţişti au acţionat în sistem integrat, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru siguranţa cetăţenilor şi liniştea comunităţilor. Astfel, au fost constatate 732 de infracţiuni, 140 de persoane fiind surprinse în flagrant delict, precizează Poliţia Capitalei.

De asemenea, au fost depistate 4 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri preventive.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 5.012 sancţiuni, a căror valoare se ridică la 1.915.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat sau indisponibilizat bunuri de aproape 30.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au acţionat cu 318 aparate radar pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 114 infracţiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reţinute 416 permise de conducere şi retrase 78 de certificate de înmatriculare.