Un poliţist de la Locală, din Iaşi, în vârstă de 37 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de la Rutieră l-au prins băut, la volanul maşinii de serviciu. 

Duminică, 8 septembrie, poliţistul Alexandru Z. urma să intre în tura de dimineaţă. Înainte, însă, agentul trebuia să participe la o instruire.

Articolul continua dupa recomandari

Nu a făcut-o, bărbatul mergând la serviciul de pază al instituţiei, de unde a luat cheia maşinii de serviciu, un Logan, apoi a plecat în patrulare împreună cu un coleg.

Şeful care desfăşura instruirea a remarcat absenţa poliţistului şi, existând suspiciunea că agentul ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier Iaşi pentru testarea cu alcooltestul.

Poliţist prins băut de colegi la volan, în Iaşi

În urma verificării, aparatul a arătat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele poliţistului fiind deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Momentul a fost filmat.

„În data de 8 septembrie, poliţistul local Z.A., planificat în serviciul schimbul unu, interval orar 06 - 14, a plecat în teren fără a mai participa la şedinţa de instruire condusă de către şeful de serviciu desemnat la comandă. Existând suspiciunea că poliţistul local ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea Poliţiei Locale Iaşi a solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier Iaşi pentru testarea cu alcooltestul.

În urma controlului a rezultat o concetraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Menţionăm că poliţistul local a fost cercetat de două ori în cadrul comisiei de disciplină din cadrul instituţiei, iar în ultima cauză, membrii comisiei au propus destituirea din funcţia publică“, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Iaşi.