Un poliţist a murit, după un cumplit accident rutier la Stâlpeni, în Argeş.

Poliţistul a intrat în plin cu motocicleta pe care o conducea într-un autoturism al cărui şofer a decis să întoarcă fără să se asigure.

Articolul continua dupa recomandari

Tragedia s-a produs, în jurul orei 15.20, în localitatea Stâlpeni, după ce şoferul unui autoturism a încercat să întoarcă.

Un poliţist aflat pe o motocicletă nu a observat la timp gestul şoferului şi nu a putut frâna, astfel că impactul a fost devastator.

În urma accidentului, motocicleta a lovit pe mijloc autoturismul, iar acesta din urmă s-a răsturnat în afara şoselei.

El este poliţistul mort în accidentul din Stâlpeni, Argeş

Motociclistul, un poliţist aflat în timpul liber, a fost grav rănit, iar medicii au încercat timp de câteva zeci de minute să îl resusciteze.

Din nefericire, toate eforturile au fost în zadar. Poliţistul a fost declarat mort la locul accidentului.

Alte trei persoane, aflate în autoturism, au fost rănite şi au ajuns de urgenţă la spital.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pe numele şoferului autoturismului.