Ieri dimineaţă, Iulian Alexandru Biţică, băieţelul dispărut în Pecineaga, a fost găsit mort. Doi paznici au descoperit trupul firav al copilului în primul bazin de dejecţii al fermei de porci, deşi locul fusese periat înainte de poliţişti cu sonarul.

Pe 2 noiembrie, la ora 19.00, poliţiştii au fost alertaţi că un copil, Iulian Alexandru Biţică, de 8 ani, a dispărut de acasă. Timp de şase zile, anchetatorii au răscolit satul Pecineaga, judeţul Constanţa, au vizionat imaginile surpinse de camerele de supraveghere şi l-au căutat pe copil cu elicopterul şi câini de urmă.

Articolul continua dupa recomandari

Firul căutărilor i-a dus pe poliţişti către bazinele cu dejecţii de la marginea satului, care aparţin unei ferme de porci. Apoi, după ce, pe camerele video poliştii au vozut o umbră care se mişcă între două bazine şi apoi dispare, ancheta s-a canalizat pe golirea şi verificarea bazinelor.

Poliţia i-a chemat în ajutor pe cei de la ISU Dobrogea care cu două, apoi cu patru motopompe au început golirea a două bazine. Până în seara zilei de joi, 7 noiembrie, pompierii au reuşit să golească un bazin şi parţial pe al doilea. A fost solicitat şi şi sprijinul Poliţiei de Frontieră, care a trimis un sonar pentru căutarea în bazine.

Vineri dimineaţa, după aproape 6 zile de căutări, doi paznici au găsit cadavrul lui Iulian: plutea în bazinul cu dejecţii golit parţial. 

Ieri după-amiază, într-o conferinţă de presă, întrebaţi de ce nu a fost depistat trupul copilului deşi bazinul fusese periat cu sonarul, Constantin Dancu, comandantul IPJ Constanţa, dar şi colonelul Daniel Popa, şeful ISU Dobrogea, nu au ştiut să răspundă.

În schimb, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au declarat pentru Adevărul că „sonarul nu este un dispozitiv dedicat căutării de corpuri umane" şi că "a fost folosit ca şi optiune alternativă, fiind încercate mai multe soluţii la faţa locului".

Ultimele imagini cu Iulian Biţică în viaţă

Sunt ultimele imagini cu băiatul de opt ani în viaţă. O cameră de supraveghere aflată la ieşirea din comuna Pecineaga l-a surprins când se plimbă pe câmp, cu rolele în picioare. Era sâmbătă la 11 şi 20 de minute. Ziua dispariţiei.  

Copilul este filmat când încearcă să coboare într-un canal de irigaţii, dar alunecă şi cade. Şanţul nu are apă, iar băiatul iese singur.

De aici, Iulian se îndepărtează tot mai mult de sat. 

La ora 12 şi 10 minute, una dintre camerele de supraveghere de la ferma de porci aflată la marginea localităţii Pecineaga, a surprins umbra unei persoane. O siluetă care se îndreaptă spre bazinele cu dejecţii. Pe câmpul din apropiere au fost găsite şi rolele lui Iulian.

Reamintim că Iulian Alexandru Biţică a fost găsit mort, în această dimineaţă, la ora 8.30, în primul bazin de dejecţii al fermei de porci din Pecineaga. Băieţelul de 8 ani dispăruse în urmă cu 6 zile, pe 2 noiembrie, jurul orei 15.00, în timp ce se juca în faţa casei sale.