Imagini uluitoare au fost surprinse în această seară, în judeţul Argeş. O furtună care a ţinut doar câteva minute a acoperit cu gheaţă două localităţi.

Peisajul, unul de-a dreptul arctic, i-a uimit pe localnici. În pantaloni scurţi, oamenii au ieşit cu lopeţile pentru a-şi elibera curţile de sub covorul alb.

Articolul continua dupa recomandari

La această oră, 8 judeţe din Muntenia şi Transilvania se află sub o avertizare cod galben de ploi, vânt şi descărcări electrice.

Atenţionarea este valabilă până spre miezul nopţii, interval în care se pot înregistra cantităţi de până la 60 de litri de apă pe metru pătrat.