Petronela a fost ucisă în timpul unei şedinţe foto. Asta rezultă din mărturiile prietenilor adolescentei din Botoşani găsită înjunghiată în pădurea Pacea.

În vârstă de 18 ani, eleva Colegiului Economic a mers împreună cu asasinul ei, un adolescent de 16 ani, în apropierea cimitirului Pacea, pentru o şedinţă foto. Băiatul era pasionat de fotografie şi se pare că cei doi mai făcuseră astfel de ieşiri. 

Articolul continua dupa recomandari

Surse din cadrul anchetei susţin, conform presei locale, că cei doi au avut o divergenţă, moment în care fotograful amator s-a enervat, a scos un cuţit şi a atacat-o pe petronela. 13 lovituri de cuţit a primit fata, una dintre ele, fatală, direct în inimă. 

Corpul ei a fost găsit la aproximativ o oră după asasinat de un bărbat care şi plimba câinele în zonă şi care a alertat poliţia. Criminalul a fost reţinut după puţin timp, fiind audiat toată noaptea.