Epidemia de pestă porcină africană pare scăpată de sub control. Pe Dunăre au fost filmate leşuri de porci plutind în dreptul oraşului Galaţi. În Dobrogea, unde sunt cele mai multe focare, autorităţile au început vânătoarea mistreţilor despre care se crede că au adus virusul mortal în România. O greşeală enormă, susţin specialiştii. Cadavrele uitate pe câmpuri vor contamina lanurile de porumb. Iar virusul se va răspândi.

În plină epidemie de pestă porcină în România, în dreptul oraşului Galaţi, localnicii au filmat leşuri de porci plutind pe Dunăre. Imaginile au creat panică. Sunt oameni care se tem că animalele moarte ar putea contamina apa potabilă.

Articolul continua dupa recomandari

Oamenii nu sunt convinşi că autorităţile ţin epidemia sub control. Într-un sat din Brăila, s-au pus în calea inspectorilor în salopete albe care au venit să le ia porcii.

Sunt 576 de focare de pestă porcină africană în ţară. Cele mai multe, în Tulcea, unde peste 60 de mii de porci au fost ucişi.

În satul Dulceşti din Constanţa, inspectorii sanitari au lăsat curţile oamenilor fără porci, dar n-au observat o fermă clandestină de mistreţi, ascunsă în câmp, aproape de sat.

Sătenii se întreabă acum dacă nu cumva de acolo a ajuns virusul mortal în gospodăriile lor.

Mugur Mitrana, primarul comunei 23 August:

Nu stiam ca avem mistreti in zona. Nu a fost anuntata, nu a fost înregistrată.

Autorităţile din Tulcea şi Constanţa au declarat deschisă oficial vănâtoarea de mistreţi pe tot teritoriul Dobrogei. Zeci de mii de animale sălbatice ar putea fi omorâte. Nimic mai greşit, spun specialiştii. Leşurile care NU vor fi găsite pe câmpuri, după vânătoare, vor contamina cerealele, iar virusul se va răspândi în furaje.

Gabriel Predoi, decanul Facultăţii de Medicină Veterinară:

Inseamna inconstienta din punct de vedere managerial. Se poate face in celalate zone, dar cu mult discernamant.

Epidemia e o problemă de securitate naţională şi trebuie abordată ca atare. O decizie controversată a Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare ar fi permis extinderea focarelor. Instituţia a ordonat în luna februarie renunţarea la inspecţia veterinară de primăvară din gospodările oamenilor. A făcut o economie de 6 milioane de euro, dar a adus industriei, prin efectele epidemiei, pagube de aproape un miliard.

Cătălin Tolontan, jurnalist:

Împietrim şi rămânem cu toţii împietriţi pentru că avem mai multe focare de cât au fost în toată Europa până în acest moment.

Csutak Laszlo Nagy, vicepreşedinte al ANSVSA:

S-a considerat ca este mai utila efectuarea inpectiilor in septembrie-octombrie, avand in vedere ca o parte din animalele care fac obiectul supravegherii nu se regasesc in exploatatii. sunt plecate in tabara la păşuni.

De la izbucnirea epidemiei, în diferite localităţi din ţară, inspectorilor ANSVSA li s-a reproşat că acţionează haotic. În unele sate, singura dovadă lăsată în urmă de autorităţi, după uciderea porcilor din gospodării a fost un colţ de hârtie.

Într-o hârtie a stat şi decizia autorităţilor de a pune lacăt pe unele ferme din Tulcea, chiar şi în lipsa unui focar confirmat de pestă porcină. Avem opt judeţe aflate în carantină şi pierderi imense. Înaintea izbucnirii epidemiei, România importa peste 200 de mii de tone de carne de porc din Germania, Ungaria, Polonia, Spania şi Olanda. Şi exporta de opt ori mai puţin. Procentele se vor schimba drastic până la sfârşitul anului.