Poliţiştii au făcut 12 percheziţii în Prahova şi Braşov într-un dosar de proxenetism, la locuinţele mai multor persoane bănuite că ar fi racolat tinere prin metoda „loverboy”, iar apoi le-ar fi exploatat sexual în Austria şi România. În acelaşi dosar a avut loc o percheziţie şi în Austria, şapte persoane fiind arestate preventiv.

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au documentat activitatea unui grup infracţional organizat specializat în proxenetism.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, poliţiştii au făcut, în 1 august, zece percheziţii în Prahova şi una în Braşov, la persoane bănuite că ar face parte din grupul vizat.

De asemenea, doi poliţişti au participat la o percheziţie pe teritoriul Austriei, activitate desfăşurată cu sprijinul poliţiştilor BKA Austria şi LKA Viena. Colaborarea cu autorităţile austriece s-a derulat în baza unui ordin european de anchetă.

De la imobilele percheziţionate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 6 telefoane mobile, o tabletă, 16 cartele SIM, înscrisuri şi 2.415 euro.

”Din anchetă au rezultat indicii că membrii grupării ar fi racolat, prin metoda «loverboy», şi exploatat sexual mai multe tinere, pe teritoriul României şi Austriei”, anunţă Poliţia Română.

Şapte persoane au fost arestate preventiv, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi proxenetism.

Sursă: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook