Penitenciarul din Târgu Jiu a intrat din nou în atenţia presei, după ce, la ultimul control al deţinuţilor, nereguli grave au ieşit la suprafaţă.

Telefoane mobile și alcool au fost depistate la mai mulți deținuți aflați în regim deschis la unitatea de detenție din municipiu.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, 15 persoane aflate la Gospodăria închisorii au fost depistate de paznicii instituției având asupra lor doze de bere, dar și mai multe telefoane mobile aflate la încărcat, în celule.

Presa locală precizează că, în ciuda gravității situației, vinovații nu ar fi fost pedepsiți, iar directorul Penitenciarului din Târgu Jiu ar fi fost acuzat că a beneficiat de anumite cadouri de la unii deţinuţi, în schimbul unui trai mai uşor în puşcărie.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook