Oraşul Cluj Napoca devine tot mai eco. După ce au fost introduse primele autobuze electrice, acum în oraş au apărut şi primele maşini cu propulsie electrică pentru oamenii legii. Autoturismele au intrat în dotarea parcului Poliţiei Locale iar agenţii le vor folosi pentru misiuni legate de traficul rutier.

Primele trei autoturisme electrice au fost cumprate de Poliţia Locală prin Programul rabla, iar pentru ele au dat la schimb vechile Dacii Logan.

Articolul continua dupa recomandari

Autonomia bateriei este de 200 km in timpul iernii si 300 km vara, dar durata ciclului de incarcare este de doar 2 ore si jumate la o statie speciala si 15 ore la o priza normala.

Pe lângă confortul sporit, noile autospeciale au dotări de ultimă generaţie.

Potrivit autorităţilor, urmează să mai fie aduse şi alte astfel de autoturisme. Cum Poliţia Locală nu are serviciu rutier pe timp de noapte, maşinile vor circula doar ziua, aşa că au timp suficient să fie încărcate.

Clujenilor le surâde ideea, mai ales că pe lângă poluarea aerului se reduce semnificativ şi poluarea fonică.

Autoturismele eco au o garanţie a bateriei de cinci ani sau de o sută de mii de kilometri. În Cluj sunt peste 400 de maşini electrice şi hibrid care se pot alimenta de la 10 staţii dedicate amplasate de primărie în oraş.