Au trecut 110 zile de când Alexandra Măceaşanu a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Astăzi, părinţii fetei de 15 ani au votat la şcoala din Caracal unde a învăţat fiica lor.

Părinţii Alexandrei Măceşanu, împreună cu Alexandru Cumpănaşu, au votat astăzi la şcoala unde a învăţat fata de 15 ani.

Articolul continua dupa recomandari

Cu lacrimi în ochi, mama Alexandrei, Tudoriţa, a declarat că fata ei nu este moartă şi că are încredere că se va întoarce acasă. Ea i-a îndemnat pe români să voteze cu dreptatea, să voteze cu Dumnezeu.

"Am venit cu gânduri bune, să votăm un preşedinte care să ne reprezinte şi să nu ne vândă copiii şi să aibă grijă de ţara noastră. Votaţi dreptatea, votaţi cu Dumnezeu...Copilul nostru nu este mort. O să vină acasă. Dumnezeu este mare şi avem încredere că se va întâmpla minune", a afirmat Tudoriţa Măceşanu, după ce a votat.

Tatăl Alexandrei a spus că speră ca noul preşedinte să asigure siguranţa zilei de mâine.

"Mesajul meu este ca preşedintele să ne asigure siguranţa zilei de mâine...Vă daţi seama, sunt la şcoala unde trebuia să fie şi Alexandra, aici a învăţat să scrie, să citească...Mulţi spuneau că au luat-o pe Alexandra pentru bani. Chiar aş vrea să ne sune cinea să ne ceară bani", a mărturisit Ioan Măceşanu.