Scene şocante au oprit traficul în subteran! O femeie s-a sinucis la metrou în Bucureşti, sub privirile terifiate ale celorlalţi pasageri. Mecanicul n-a mai putut evita impactul. Pentru că astfel de tragedii se repetă des în subteran, autorităţile vor pune pe peroane panouri de siguranţă. 

Puţin după ora 20.00, în staţia de metrou Apărătorii Patriei, la câţiva centimetri de marginea peronului, o tânără aşteaptă trenul care se apropie. Pare tensionată, iar câteva secunde mai târziu, face pasul mortal în gol. 

Articolul continua dupa recomandari

Scena are loc în faţa unui alt călător, care nu anticipează gestul şocant al femeii. În zonă, nu e niciun paznic care s-o oprească.  Tânăra, care nu a fost deocamdată identificată, a murit pe loc. 

În ultimii 8 ani, peste 30 de cazuri de suicid au fost înregistrate la metroul din Bucureşti. Cu greu un mecanic poate preveni un astfel de impact.

Trenul intră în staţie cu o viteză de aproximativ 15-20 de kilometri pe oră, iar distanţa de frânare este de cel puţin 10 metri. Singura soluţie ar fi montarea de panouri de siguranţă la marginea peroanelor. Un proiect pus pe hârtie încă de anul trecut, după ce două persoane au fost împinse în faţa trenului de o femeie cu probleme psihice.

La inceput panourile vor fi instalate in statia de metrou Victoria 1. Vor avea o inaltime de cel putin un metru 80 iar intreaga investitie este estimata la peste 150 de milioane de euro pentru toate statiile de metrou din capitala.

În Franţa, Germania, Spania sau Marea Britanie, astfel de sisteme există de mulţi ani. 

La noi, abia spre finalul anului ar putea începe licitaţia pentru montarea panourilor de protecţie. Până atunci, cele 53 de staţii sunt monitorizate video, însă imaginile nu pot fi urmărite în timp real de cei câţiva dispeceri Metrorex.