Italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din București, deşi are doar opt clase absolvite, a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară. Poliţiştii de frontieră l-au găsit într-un tren, la punctul de frontieră de la Curtici.

Matteo Politi: V-am spus, deja, că nu sunt un fals medic şi că nu îmi place să fiu numit aşa.

Articolul continua dupa recomandari

Este declaraţia pe care Matteo Politi alias Mathew Mode a făcut-o la Antena 1, cu câteva ore înainte să fie prins. Deşi spune că se ascunde doar de presă, italianul încerca să fugă din România.

Potrivit procurorilor, italianul este anchetat pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii.

Ioana, iubita lui Matteo Politi: Momentan nu vrem să facem nici un comentariu. Se vor ocupa avocaţii.

Oficialii din Sănătate au aflat că, timp de aproape un an, italianul a realizat intervenţii chirurgicale în mai multe clinici private, pe baza unei hârtii date ilegal de un funcţionar.

Matteo Politi reuşea să-şi convingă pacientele că este un specialist.

Suspiciunile au apărut când un chirurg a intrat cu el în sală de operaţii şi a văzut că nu respectă protocoalele. A făcut verificări şi a aflat că nu figurează la Colegiul Medicilor din Bucureşti. Atunci l-a denunţat la Poliţie.

Adina Alberts, medic chirurg estetician: E un personaj cu discurs academic, un adevarat talent, nu am avut motiv sa am suspiciuni.

Se pare că anchetatorii ar fi aflat că au de a face cu un impostor încă din luna ianuarie. Dar ar fi vrut să-l prindă în flagrant. În realitate, individul are doar opt clase. În Italia, a fost iniţial valet de parcare, apoi a furat identitatea unui doctor.

"Clonând viaţa unui medic real, şi-a bătut joc de pacienţi şi spitale timp de doi ani", titra ziarul La Stampa în septembrie 2010 despre hoţul de identitate devenit medic fără să facă liceul.

Cu un an înainte ca falsul medic să vină în România, presa italiană scria despre un adevărat fenomen al furturilor de identitate în sistemul de sănătate din peninsulă. Peste 80 de instituţii medicale si de invăţământ au fost controlate după ce pacienţii au făcut plângeri împotriva unor terapeuţi, nutritionişti ba chiar medici care practicau meseriile pe baza unor documente false.

Acum ancheta din România nu-l vizează doar pe falsul chirurg care, culmea, avea făcută şi o asigurare de malpraxis pe numele lui.

Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii: Verificam in acest moment toate codurile de parafa care au fost eliberate de Directia de Sanatate Publica in 2018, sunt aproximativ o mie de dosare, verificam si dosarele medicilor care au cerut sa lucreze in Romania.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că toţi pacienţii falsului chirurg vor fi consultaţi de specialişti.