Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că cei 59 de pacienți confirmați pozitiv cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, au vârste cuprinse între un an și 74 de ani.

Încă 59 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în România, în ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri depistate până acum într-o singură zi, astfel că bilanțul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 367. 

Articolul continua dupa recomandari

Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între un an și 74 de ani.

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care trei în stare gravă.

Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară, potrivit Grupului de comunicare strategică.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.