Scene violente filmate în Delta Dunării, pe un canal care duce spre Lacul Trei Iezere. Daniel Petrescu, ornitolog român, spune că a fost victima unei întâmplări oribile în timp ce ieşise la o plimbare cu barca împreună cu un grup de ornitologi germani.

Imagile video au fost postate de Daniel astăzi, pe Facebook, împreună cu un mesaj în care descrie în detaliu cum s-a produs incidentul. 

Articolul continua dupa recomandari

"Ieri spre seară ieşim la o plimbare cu şalupa spre Lacul Trei Iezere, cu un grup de ornitologi din Germania. Aproape de intrarea în lac apare o barcă rapidă condusă aparent de nişte băieţaşi turmentaţi care accelerează şi trec pe lângă noi în trombă provocând un val de un metru ce aproape ne-a zburat de pe scaune. Am făcut semn să oprească dar nici vorbă. Conducătorul a întors barca şi a revenit în trobmbă înjurând şi tachinându-ne, iar după câteva schimburi de urări s-au întors şi au făcut o nouă rundă în jurul bărcii spre stupefacţia nemţilor.

Eu am început să filmez, iar restul puteţi vedea în filmarea şi pozele postate mai jos. Unul din ocupanţii bărcii a aruncat cu un pahar de sticlă lovindu-mă direct în ochi. La impact, paharul s-a spart producându-mi mai multe tăieturi, dintre care două destul de adânci. Clienţii mei au rămas stupefiaţi la vederea sângelui care ţâşnea din faţa mea, crezând că am pierdut un ochi", scrie Daniel Petrescu pe pagina lui de Facebook.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

Potrivit ornitologului român, oamenii legii urmează să stabilească cine sunt cei vinovaţi de producerea incidentului violent.

În România lui 2019 încă domneşte legea lui "Bă tu ştii cine sunt eu?"

Daniel ţine, însă, să precizeze că genul acesta de scene nu este singular. 

"De ani de zile nimeni nu face nimic în privinţa teribiliştilor de bani gata sau a celor ce consideră Delta Dunării că un tărâm al nimănui unde nu există lege, reguli sau bun simt.

În România lui 2019 încă domneşte legea lui - Bă tu ştii cine sunt eu? - Bă săracilor şi Bă eu am bani şi fac ce vreau. Problema este că nimeni, dar absolut nimeni nu ia nicio măsură pentru a combate aceste derapaje care în scurt timp vor duce la probleme şi mai serioase în Delta Dunării. Deja prezenţa miilor de bărci rapide ce vântură apele rezervaţiei are un impact semnificativ asupra mediului în tot ansamblul lui dar în combinaţie cu nesimţirea, lipsa de educaţie şi nerespectarea legii va duce la transformarea acestui mic paradis într-un parc de aventură în care adrenalina dată de motoarele de mare putere va fi singură atracţie.

Eu spun că a sosit momentul să luăm atitudine şi să punem puţin piciorul în prag pentru că altfel ne tăiem craca de sub picioare. Aş dori să văd şi eu măcar o clarificare a legii care permite accesul pe teritoriul rezervaţiei, să văd că cineva se gândeşte mai departe de ziua de mâine. Aş dori să văd măcar o autorizaţie de acces în Delta Dunării suspendată din cauza nerespectării vitezei sau lipsei de respect pentru natură dar speraţa cred că este deja moartă. Delta este văzută de autorităţi doar că o vacă de muls, un teren de joacă şi de impresionat baştanii când vin la pescuit sau o sursă de peşte şi icre cu care să se ungă rotiţele de la Bucureşti pentru a continua cu distrugerea lentă a acesteia", a mai scris Daniel Petrescu pe Facebook.