O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren în galeria subterană a metroului bucureștean, la o distanță de aproximativ 50 de metri de peronul stației Piața Romană.

(Actualizare): Femeia care s-a aruncat în fața trenului, în galeria subterană, a murit. Se pare că aceasta a intrat în tunel de la linia 2 (sensul spre Universitate), unde a așteptat și s-a aruncat brusc în fata trenului care venea dinspre Piața Victoriei. Potrivit reprezentanților ISU, din cauza leziunilor grave, medicii au avut probleme în a-și da seama dacă victima este bărbat sau femeie.

Articolul continua dupa recomandari

Nu se poate circula între Piata Victoriei și Universitate.

(Actualizare): Metrorex a anunțat, într-un comunicat, că circulația trenurilor de metrou este reorganizată pe Magistrala 2 de metrou din cauza unei posibile tentative de suicid.

"Metrorex informează că, astăzi, 03.01.2019, începând 15:00, circulația trenurilor de metrou este reorganizată pe Magistrala 2 de metrou. Reorganizarea este făcută ca urmare a lovirii unei persoane de către un tren de metrou, posibila tentativa de suicid. Urmează ca ancheta de cercetare să stabilească condițiile în care s-a produs evenimentul. La fața locului au ajuns atât echipele medicale SMURD, cât și Salvatarii Metrou pentru a acorda primul ajutor. Metrorex va comunica reluarea circulației trenurilor de metrou în condiții normale", se arată în comunicat.

Potrivit primelor informații, la locul incidentului actioneaza Detasamentul Special de Salvatori, descarcerare și SMURD.

Se asteaptă scoaterea de sub tensiune a magistralei pentru a putea permite accesul în conditii de siguranta a salvatorilor.

- știre în curs de actualizare -