O fetiţă în vârstă de numai un an a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătută cu bestialitate de mama ei şi de concubinul femeii.

Nenorocirea s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30, atunci când poliţiştii din Galaţi au fost sesizaţi de vecinii femeii că aceasta, împreună cu iubitul ei, îşi bate copilul cu bestialitate.

Articolul continua dupa recomandari

Tânăra în vârstă de 23 de ani şi concubinul ei de 48 de ani au fost reţinuţi de poliţişti sub acuzaţia de tentativă de omor.

"Copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul pentru Copii Sf. Ioan Galaţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind dispusă, în acelaşi timp, examinarea medico-legală a acestuia. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângăTribunalul Galaţi, a rezultat că, începând cu sfârşitul lunii mai 2017, minora a fost lovită frecvent de mama ei şi concubinul acesteia. Întrucât loviturile aplicate i-au provocat victimei leziuni în zone vitale ale corpului, s-a întocmit dosar penal  pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor  şi de rele tratamente aplicate minorului", se arată într-un comunicat al Poliţiei Galaţi.

Cei doi agresori vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.