O femeie din Iaşi a fost prinsă la volan fără permis şi cu alcoolemie de 4,6 la mie. Poliţiştii au oprit-o la 3 noaptea, după ce au văzut că maşina pe care o conducea nu avea direcţie.

Agenţii veneau pe celălalt sens de mers şi au observat de departe mersul sinuos al maşinii, au văzut apoi trecând pe lângă ea că e femeia la volan şi au pornit semnalele acustice, apoi au întors. Între timp femeia oprise şi făcuse schimb de locuri cu un pasager care era în dreapta ei.

Articolul continua dupa recomandari

Petronela Munteanu are 52 de ani şi este originară din comuna Miroslava. Femeia a fost prinsă de poliţiştii din comună conducând un vehicul marca Opel Corsa. Era ora 3.30, pe 9 februarie, când Munteanu a fost oprită de un echipaj de poliţie cu care se intersectase întâmplător în trafic, scrie Ziarul de Iaşi.

Când au ajuns la maşină, poliţiştii au găsit-o pe femeia în cauză pe scaunul din dreapta, însă, potrivit informaţiilor de la dosar, aceasta ar fi făcut schimb înainte de legitimare cu unul dintre cei trei pasageri care se aflau în maşină la momentul respectiv. Culmea este că Petronela Munteanu nu are nici permis de conducere.

Surse judiciare au precizat că femeia era conştientă când a fost identificată de Poliţie, însă prezenta semne evidente că s-ar afla în stare de ebrietate. Din acest motiv, oamenii legii au pus-o să sufle în etilotest, valoarea relevată de aparatul Drager fiind de 1,82 mg/l în aerul pur expirat. Ulterior, femeia a fost dusă la spital unde i s-au prelevat două probe de sânge, valorile fiind de 4,67 şi 4,55, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, care conduce investigaţia în acest caz.

Şoferiţa inconştientă nu recunoaşte însă faptele, şi spune că nu se afla la volan atunci când a fost prinsă.

Pe 30 ianuarie, fiul individei, Ionuţ Tîmpescu, a fost şi el prins, de aceiaşi poliţişti, conducând fără permis şi în stare de ebrietate. Alcoolemia din sânge a tânărului a fost de aproximativ 2,8 la mie, potrivit aceloraşi surse. Tânărul a fost arestat preventiv.