O copilă de doar 2 ani a căzut din căruţa tatălui şi a dispărut de parcă a înghiţit-o pământul. Zeci de oameni o caută de 20 de ore. Fetiţa, din localitatea sătmăreană Giurtelecu Hododului, comuna Hodod, a fost dată dispărută sâmbătă, fiind căutată de 25 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, de rude şi de săteni, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş Satu Mare.

"Pe iarbă nici nu poate merge, doi ani avea." Şi, totuşi, în câteva clipe, copila a dispărut fără urmă. Ar fi căzut din căruţa încărcată cu fiare, iar tatăl nu a observat ce s-a întâmplat.

Articolul continua dupa recomandari

Părinţii au anunţat autorităţile după câteva ore. "Tatăl a început să caute şi din păcate nu a sunat la 112, câteva ore. După ce a sunat, au venit poliţiştii, au venit oamenii din sat, după care m-au anunţat şi pe mine. Am căutat peste tot.", spune Francisc Balog, primarul din Hodod.

Zeci de poliţişti, pompieri şi jandarmi au împânzit dealurile din Hodod, în căutarea fetiţei. "A avut o fustiţă micuţă, dar... O fustiţă neagră, aşa şi în capul gol, un păr negru. Avea aşa, o bluziţă albuţă. Şi o fustiţă aşa, micuţă, până aici numai."

Tatăl fetiţei se teme de ce e mai rău: "Cineva mi-a luat-o. Ştii că dacă spui: uite domnule, am venit din Dej până aici şi aici am observat că nu e. Nu, că acolo unde îmi e calul, acolo, un pic mai înainte a fost fătuca. A vrut să vină după mine."

Căutările s-au desfăşurat până târziu în noapte, însă fără niciun rezultat. Vor fi reluate în această dimineaţă.

La faţa locului au ajuns echipe mixte de pompieri, jandarmi şi poliţişti. Fetiţa este căutată de către 13 pompieri cu patru autovehicule de teren, şapte jandarmi şi cinci poliţişti.