Un nou cutremur în România. Seismul s-a produs sâmbătă după-amiază în zona seismică Vrancea,  conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Un cutremur cu magnitudinea 2,8 pe scara Richter s-a produs sâmbătă după-amiază, la ora locală 14:23, în judeţul Vrancea.

Articolul continua dupa recomandari

Seismul a avut loc la o adâncime de 103 kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Nehoiu (37 km), Covasna (50 km), Buzău (54 km), Odobeşti (56 km) şi Râmnicu Sărat (57 km). 

Un alt cutremur în aceeaşi zonă seismică s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1:48, dar în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 3,1 pe scara Richter.

Cele mai puternice cutremure din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie şi cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea, potrivit Agerpres.