Au trecut mai bine de 5 luni de zile de când Luiza Melencu s-a urcat într-o maşină de ocazie şi, de atunci, nimeni nu mai ştie nimic de ea. Prietenii fetei, care speră că atât ea, cât şi Alexandra Măceşanu sunt în viaţă, au postat noi imagini cu fata de 18 ani.

14 aprilie 2019. Ora 11 şi 39 de minute. Luiza Melencu urcă în maşina lui Gheorghe Dincă într-o intersecţie de la ieşirea din Caracal. O cameră de supraveghere i-a surprins autoturismul în ziua răpirii. De atunci, pe fata de 18 ani nu a mai văzut-o nimeni.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit lui Gheorghe Dincă, Luiza a fost răpită, sechestrată în casa groazei din Caracal, ucisă şi apoi arsă într-un butoi. 

Părinţii şi bunicii Luizei Melencu nu cred, însă, că fata lor este moartă. Spun că nu există probe şi că, cel mai probabil, adolescenta a fost victima unei reţele de trafic de carne vie.

Nici prietenii fetei nu sunt convişi că Luiza nu mai este. Le e dor de ea şi speră că este în viaţă.

În urmă cu câteva ore, aceştia au postat pe Facebook noi imagini cu Luiza.

Filmuleţul, care a fost făcut cu telefonul chiar de frumoasa adolescentă, într-un parc, a fost publicat pe pagina de Facebook "Uniți pentru Alexandra și Luiza", cu următorul mesaj: 

"Ne este dor de tine #LuizaMelencu sper sa fii în viață și tu și #AlexandraMeceșanu 😪😪😪💔🖤🖤🙏🙏🙏".