Primele acorduri de vals au rasunat la Palatul Parlamentului inca de la deschiderea evenimentului. Rand pe rand, si-au facut aparitia cei peste sase sute de invitati. Domnii, frac negru, camasi si veste albe, accesorizate cu papion, iar doamnele, rochii lungi si ample. Au fost regulile unei seri cu eticheta, pe care toata lumea le-a respectat.

Articolul continua dupa recomandari

Cu totii au asteptat insa momentul in care maestrul de ceremonii a anuntat inceperea dansului. Desi a participat la numeroase baluri, Excelenta Sa, Ambasadorul Austriei la Bucuresti are inca emotii.

Cei mai emotionati au fost insa debutantii. 44 de perechi sunt invitate anual pentru prima data la eveniment.

“Este o ocazie unica pentru o debutanta, nu ai unde sa dansezi vals la Bucuresti si mai ales intr-un cadru special cum este acesta”, spune, incantata, o tanara. Are si de ce sa astepte cu nerabdare momentul in care va dansa pe acordurile Orchestrei Palatului Schonbrunn. A exersat din greu in ultima luna, chiar sub indrumarea maestrului de ceremonii adus de la Viena.

Efortul merita insa. Toate fondurile stranse cu ocazia acestui bal vor ajunge la copiii privati de educatie si la cei nevoiasi. In mod traditional, organizatia aleasa pentru a primi acesti bani a fost "United Way Romania", careia i s-a alaturat in acest an si "SOS Satele Copiilor".