Un tânăr în vârstă de 32 de ani, care conducea un bolid Nissan GT-R, a provocat un grav accident rutier, astăzi, pe un bulevard din Timişoara.

Accidentul s-a produs, astăzi, la ora 11.25, pe bulevardul Iuliu Maniu din Timişoara.

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul, care conducea bolidul de peste 500 de cai-putere, a accelerat puternic, însă maşina a derapat şi a izbit violent o maşină parcată.

Autoturismul parcat a fost proiectat pe scările unei clădiri chiar în momentul în care o femeie ieşea dintr-o societate comercială.

Atât femeia, cât şi un bărbat, pasager în bolidul Nissan GT-R, au fost răniţi şi au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.

sursa: tion.ro

Pe imagini se poate observa cum maşina sport circulă cu o viteză foarte mare, iar la un moment dat derapează pe asfalt.

Ulterior, bolidul se loveşte puternic de un autoturism marca Ford, care se afla parcat pe marginea bulevardului.

Poliţiştii din Timişoara au deschis un dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă.