Au apărut imaginile de la asasinarea taximetristului din Timiş! În doar trei minute, cei doi adolescenti, de 15 şi 17 ani, i-au luat viaţa şoferului. Bărbatul în vârstă de 77 de ani fost o victimă aleasă la întâmplare. Tinerii voiau să fure o maşină cu care să fugă de acasă. Ar mai fi încercat să omoare şi alţi oameni înainte de execuţia din taxi, spun procurorii. În faţa instanţei, elevii şi-au recunoscut faptele. Vor sta următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.

Imediat după ce s-au urcat în taxi, cei doi adolescenţi l-au atacat pe şoferul de 77 de ani cu o violenţă de nedescris. Unul din spate, celălalt de pe scaunul din dreapta. L-ar fi ucis, în doar trei minute, aşa cum arată imaginile cu incidentul, surprinse de o cameră de supraveghere. Apoi, tânărul de 17 ani a urcat  la volanul maşinii. 

Articolul continua dupa recomandari

"A fost un coleg pensionar, conştiincios şi a avut nefericitul eveniment că s-a dus la o comandă şi acolo s-a întâmplat acest eveniment. Oricare dintre colegi care ar fi mers, ar fi avut aceeaşi soartă!", spune un reprezentant al firmei de taxi.

Motivul pentru care adolescenţii din Timiş au comis crima

Victima a fost aleasă la întâmplare, spun procurorii. Motivul crimei e cutremurător: băieţii voiau cu orice preţ să facă rost de o maşină, cu care să fugă de acasă. În aceeaşi noapte, au mai încercat să intre în casă peste un alt bătrân, însă nu au reuşit. Apoi, au făcut autostopul. Pentru că nu a oprit nimeni, s-au gândit să comande un taxi. 

"Nu ştiu ce a fost în sufletul lui, nu ştiu! Că dacă fura, fura, dar să iei viaţa unui om şi în halul în care a luat-o? E dezastru", spune mama unui adolescent.

Cei doi prieteni au plecat din localitatea Darova să găsească un loc unde să ascundă cadavrul. Tinerii le-au declarat oamenilor legii că au abandonat trupul neînsufleţit al bărbatului într-un şanţ, aici, în pădurea de la Sinersig, la aproximativ 10 kilometri de Buziaş.

Adolescenţii acuzaţi de crimă, arestaţi preventiv

Tot acolo, au distrus staţia şi casa de marcat din taxi. Din buzunarul şoferului, au furat 200 de lei şi un telefon mobil, apoi au pornit spre Timişoara. După ce maşina a rămas fără combustibil, au abandonat-o chiar aproape de centrul oraşului. 

"Nu i-au interesat că ia viaţa unui om. Din contră, s-au bucurat că cel pe care l-au punctat, acel şofer de taxi este o persoană mai în vârstă. TAIE la vârsta respectivă, omul putea să se opună foarte puţin acestor violenţe", spune Dan Antonescu, specialist criminolog.

"Sunt tineri care au mai avut probleme cu legea. Unul dintre ei chiar mai mult decât celălalt, pentru că şi la şcoala unde o învăţat a bătut un coleg, care s-au postat pe Facebook lucrurile acestea", declară Primarul din Darova, Sorin Tilihoi.

Se întâmpla la începutul anlui trecut, într-un liceu din Lugoj. Pe numele băiatului de 17 ani, a fost deschis atunci un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Fusese chiar evaluat şi consiliat psihologic. Însă devierile lui de comportament au continuat. 

"Taică-su o plecat pe 2 septembrie, anul trecut, o făcut şi el o depresie, ce o fi fost în capul lui, nu ştiu. Am chemat ambulanţa, l-am trimis la spital, o fugit şi de acolo", spune mama unuia dintre adolescenţii acuzaţi de crimă.

Cei doi adolecenţi şi-au recunoscut faptele. Judecătorii au descis arestarea lor pentru omor calificat. 

Cazul seamănă izbitor cu crima de pe o şosea din Călăraşi, de la sfârşitul anului trecut. Doi adolescenţi de 16, respectiv 18 ani au ucis la întâmplare. Făceau autostopul, tot cu gândul de a fura o maşină. L-au înjunghiat mortal pe şoferul care a oprit, iar pe soţia lui au rănit-o.