Al doilea transplant de inimă din acest an s-a încheiat cu succes şi a salvat viaţa unui bărbat de 37 de ani din Suceava. De doi ani era pe listele de aşteptare. În pieptul lui bate acum o inimă cu aproape zece ani mai tânără. Operaţia extrem de dificilă a fost realizată la Târgu-Mureş. Salvator după moarte a fost un tânăr de 28 de ani. Rinichii şi ficatul lui au ajuns la alţi pacienţi din ţară. În total, trei oameni au luat astăzi viaţa de la capăt. 

Cu speranţă şi încredere, medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu-Mureş au început al doilea transplant de inimă din acest an. Pe masa de operaţie s-a aflat Dumitru Plesciuc din Suceava. Are 37 de ani şi, în 2011, inima lui a început să cedeze după un şoc emoţional puternic. Acum a primit un cord mai tânăr şi o şansă la viaţă. 

Articolul continua dupa recomandari

Lidia Pleşciuc, mama lui Dumitru: Miocardul a slăbit şi s-a dilatat. Obosea foarte rău, nu avea aer, îl dureau muşchii, îl dureau încheieturile în special. Şi muşchii... Erau nopţi la rând... făcea un fel de depresie...

Darul vieţii a venit de la un tânăr de 28 de ani din Oradea. Bărbatul a suferit un accident vascular cerebral şi se afla internat la Târgu Mureş. Familia a acceptat prelevarea de organe. 

Horaţiu Suciu, șeful Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș: A venit un cord foarte bun care s-a comportat foarte bine şi suntem mulţumiţi să anunţăm că intervenţia a reuşit. A durat aproximativ cinci ore şi jumătate

Tânărul de 28 de ani a salvat trei vieţi după moarte. Ficatul a ajuns la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, iar rinichii la Cluj-Napoca, unde şase oameni, posibili primitori, erau pe lista de aşteptare. Compatibil a fost însă un bărbat de 40 de ani din Târgu-Jiu.

De la începutul noului an, doi oameni au renăscut după transplanturi de inimă. Anul trecut, în România au avut loc doar şase intervenţii de acest gen. Alţi 32 de bolnavi sunt pe lista de aşteptare.