Un singur pas greşit a fost fatal pentru un bărbat, azi-dimineaţă, pe Autostrada Transilvania. Rămas cu maşina în drum, omul a cerut asistenţă, dar ajutorul a venit din sens opus. De pe un pod înalt de 12 metri, bărbatul a încercat să treacă pe contrasens. Din cauza întunericului, n-a observat că în loc să calce pe asfalt, de fapt, a păşit în gol.

La 44 de ani, Teo, tatăl unei fetiţe de doar 10 ani, a pierit fulgerător. Plecase în zori spre Bucureşti. Puţin înainte de ora 5 dimineaţa, era pe Autostrada Transilvania. Pe sensul de mers de la Gilău spre Turda, pe podul de la kilometrul 16, maşina pe care o conducea s-a defectat.

Articolul continua dupa recomandari

maior Andrei Biriş, purtător de cuvânt, ISU Cluj: A avut neşansa să i se desprindă remorca pe care o tracta. S-a oprit, a solicitat sprijin.

Carmen Pompas, purtător de cuvânt, IPJ Cluj : În zonă au fost trimişi reprezentanţi de la administraţia drumurilor, care au mers la faţa locului pentru a-l ajuta la semnalizarea autovehiculelor.

În momentul în care echipajele soseau, a vrut să treacă de pe un sens pe celălalt fără să realizeze că între cele două sensuri există şi un gol.

Din cauza întunericului, bărbatul nu a văzut golul de aproximativ un metru lăţime dintre sensurile Autostrăzii. S-a prăbuşit în gol 12 metri. 

maior Andrei Biriş - purtător de cuvânt, ISU Cluj : Incidentul s-a produs pe fondul unei vizibilităţi reduse. Noi am intervenit cu un echipaj de pompieri şi un echipaj SMURD care a trebuit să realizeze accesul pe condiţii de vizibilitate redusă şi pe un teren foarte accidentat.

După ce au parcurs peste 300 metri pe terenul accidentat, salvatorii au ajuns la el, dar nu l-au mai putut salva. Medicii au declarat decesul.

Bărbatul era angajat, ca responsabil logistică, la un dealer auto din Oradea. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.