După zile de anchetă misterul elicopterului prăbuşit în apropiere de Săpânţa este departe de a fi elucidat. Anchetatorii nu au reuşit încă să identifice cui aparţinea aparatul de zbor şi nici de unde venea.

Până acum epava elicopetrului prăbușit nu a fost ridicată din pădure. Și asta din cauza că, până acum, nu a fost găsită soluția tehnică prin care anchetatorii să evacueze epava. Pentru a ajunge la locul unde s-a prăbușit aparatul de zbor este nevoie de mașini care pot face față unui drum forestier.

Articolul continua dupa recomandari

Odată ce va avea loc evacuarea aparatului de zbor acesta va fi transportat la sediul poliției de frontieră Sighet.

Nici trupul pilotului nu a fost ridicat de la institutul de medicină legală, cu toate că necropsia acestuia a fost finalizată încă din weekend. Procedurile privind repatrierea pilotului nu pot fi începute cât timp un membru al familiei decedatului nu se prezintă la morgă să identifice trupul.

Anchetă continuă, iar investigatorii CIAS caută indicii care să ducă la identificare elicopterului. Aparatul de zbor nu era înmatriculat și nici nu anunțase vreun plan de zbor pe teritoriul României.