Misterul din jurul crimelor în serie din Bucureşti se păstrează chiar şi după ce medicii legişti au efectuat necropsiile celor doi paznici găsiţi morţi într-o fabrică de pe bulevardul Timişoara din Capitală.

Potrivit expertizelor efectuate, medicii legişti care au făcut necropsiile cadavrelor celor doi paznici au stabilit că moartea bărbaţilor a fost una violentă.

Articolul continua dupa recomandari

"Moartea a fost violentă şi s-a datorat unor leziuni produse prin lovire cu sau de corp, plan dur", se arată în observaţiile legiştilor.

Cei doi bărbaţi au fost găsiţi morţi, ieri, într-o hală situată în interiorul unei fabrici de ciment de pe bulevardul Timişoara din Bucureşti.

Ambii bărbaţi lucrau ca paznici la fabrica respectivă, iar moartea lor a fost direct legată de un alt caz de crimă rămas cu autor necunoscut.

Avem identitatea paznicilor ucişi la fabrica de ciment din Capitală. Au fost filmaţi cu câteva ore înainte să moară

Mai exact, în urmă cu un an, un alt paznic a murit în acelaşi loc în care au fost găsite, ieri, cele două cadavre ale paznicilor.

Chiar dacă atunci anchetatorii au identificat doi suspecţi, aceştia au fost nevoiţi să îi elibereze din lipsă de probe.

Poliţiştii şi procurorii criminalişti nu exclud ipoteza unor crime în serie, cu un ucigaş aflat în libertate.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook