Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de secretar general adjunct, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției. Geoană o va înlocui pe americanca Rose Gottemoeller, care a deținut această funcție din octombrie 2016.

"Sunt bucuros să anunț numirea lui Mircea Geoană ca următorul secretar general adjunct. Este un avocat devotat al legăturilor transatlantice și va aduce o lungă experiență ca om de stat și diplomat în acest post. Va fi primul român care deține o poziție înaltă. Îi sunt recunoscător lui Rose Gottemoeller. Calitățile ei diplomatice și expertiza ei în politici internaționale de securitate au fost de neprețuit pentru Alianță, în timp ce NATO continuă să se adapteze unui mediu de securitate tot mai imprevizibil", se arată în mesajul secretarului general Jens Stoltenberg, postat pe site-ul NATO.

Articolul continua dupa recomandari

Mircea Geoană a fost președinte al Partidului Social Democrat, senator român, ministru de Externe și ambasadorul țării în Statele Unite. În 2009, Mircea Geoană a candidat la alegerile prezidențiale din România, pe care le-a pierdut în fața lui Traian Băsescu.

Mircea Geoană va ocupa funcția începând cu luna octombrie 2019.